Rectorul UCB Tg-Jiu, Luminita Popescu: “rolul meu la UCB, ca rectorita, e sa stiu care-s iubitele interlopilor gorjeni!”

Leaderi gruparea Gorun

La un moment dat, cu totii, in Gorj, ne vom aminti ca a existat UCB.

De asemenea, ne vom aminti ca, in plina democratie, niste oameni defecti, cu drept de vot, la nivel de UCB, atunci cand au avut de ales intre Chiritescu si Gorun, au ales Gorun, iar cand au avut de ales intre oricine altcineva si Bojinca, au ales Bojinca.

Astfel ca, rector a ajuns d-na Luminita Popescu, o doamna despre care e prima data cand scriu, dupa ce am ajuns sa exprim dezgustul, in momentul in care a fost votata, in calitatea de rector de paie – si nu numai- a lui Adrian Gorun. Adica, atunci cand iti pui in vitrina, ca universitate, bordelul, alipirea interlopilor de institutie nu este surprinzatoare.

Va propun sa privim sinteza: in 2012, UCB putea sa aleaga un rector ca si Chiritescu, cu bunele si relele sale. “Democratia a vorbit”, asa ca va dau mai jos, cum zice tiparul, pozele de o mie de cuvinte, care definesc, la distanta de trei ani, universitatea de stat din Tg-Jiu. Iata ce-a vrut sa faca Adrian Gorun din aceasta (preiau poze din Pandurul si din mizeria pesedista, Gorj Exclusiv)… Asta a fost viziunea lui Gorun, in legatura cu UCB…

cremeneanu1 mirela_si_cei_doi

Dragii mei prieteni din UCB, Universitatea nu a fost mult, insa acum este doar atat – priviti mai sus!

Nu e Gorun de vina, nu sunt eu, nu e Chiritescu, ci voi, tantalaii care, atunci cand ati avut dinamita atomica a democratiei in mana, ati fost atat de prosti, incat ati facut pe voi de frica.

Ce pot sa va spun, acum… Ati vrut manele, curve, interlopi. Le aveti, pe toate, cu varf si indesat…

Am scris mult in legatura cu aceasta universitate, chiar pasional. Desi, nu am stat in preajma ei indeajuns incat sa am motive sa-mi pese. Insa o universitate de stat in Gorj era “ceva”: o garantie pentru mai-mult in Gorj. Din pacate…puteti vorbi la trecut despre UCB. De vina, dupa cum ziceam, nu sunt membrii familiei Gorun si ceilalti fripturisti, ci voi, cu totii, carora v-au dat niste prosti democratie in 1989…

Nu ca va trebuia…

AAA, inainte sa inchei….poate vreti sa stiti cu ce se ocupa rectorul vostru, cel pe care l-ati vazut mai potrivit decat Chiritescu, sau oricine altcineva… Dansa….mama interlopitei Mirela Popescu… este pusa la punct cu un singur lucru: stie, cu exactitate, cu ce femei umbla interlopii gorjeni; aceasta cercetare este singura pe care nu a plagiat-o!

Va dau dovada din mizeria pesedista, Gorj Exclusiv – singura publicatie care a preluat integral declaratia rectorului UCB, probabil din solidaritatea lui Pigui cu familia Gorun. Oarecum, e fara rost a mai comenta orice…

1

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*